La panda pe soselele patriei…

Comentariu pe marginea postarii Tehnica ambuscadei radar la poliţistul român.

Mentalitatea de politist este destul de raspandita, in lumea mare, dar nu cred ca pot sa generalizez.
Aici, unde ma aflu de 12 ani (Montreal), politia iese la pescuit cand se apropie sfarsitul de luna sau inainte de weekend-urile lungi sau cand se apropie un eveniment ce presupune trafic mai incarcat. Sunt anumite zone, in oras, care sunt capcane, neintentionate, si Politia sta la panda.

De multe ori ma deranjeaza ca nu sunt la panda.

Este ilegal sa stea ascunsi: intr-un fel sau altul trebuie sa fie vizibili. Nu poti sa comentezi in nici un fel ca altfel te trezesti cu alta incadrare legala si cu alta amenda peste prima. In metropole ca Montreal sunt locuri bine cunoscute ca fiind tentante pentru viteza si acolo sunt montate radare foto: amenda iti vine acasa (identificare dupa numarul de inmatriculare). Poate intre timp ai si uitat ca ai trecut pe acolo. Exista si foto-radare mobile. In toate situatiile esti avertizat ca pe cutare sau cutare tronson de drum sunt foto-radare. Deci decizia de a “calca pe bec” iti apartine. Scopul este ca sa fie cat mai putini morti si raniti in accidente rutiere si orice mijloc de convingere, in acest scop, este acceptabil.

Nu i-am vazut niciodata dirijand circulatia. Totul se bazeaza pe semnalizarea rutiera abundenta.

Apropos de amenzi…

Cu aproape 20 ani in urma eram in delegatie in Anglia si timp de doua saptamani am avut ocazia sa analizez si sa compar. Unul din aspectele ce le-am luat in considerare (si la care ma refer inca in ziua de azi) erau amenzile. Trei tipuri de amenzi mi-au atras atentia: amenda pentru viteza pe sosele, amenda pentru fumat in tren si amenda pentru comportament “deplasat” pe stadionul de fotbal.

Viteza maxima este, asa cum stim cu totii, diferita in functie de categoria de drum. Pe drumurile locale din Anglia, asa cum mai vedem prin filme, partea asfaltata este ingusta si nu permite trecerea a doua vehicule in sensuri opuse decat daca amandoua calca acostamentul. In aceste zone viteza maxima era de 20 mph (mile pe ora) si se formau coloane de cateva masini si nimeni nu avea curajul sa depaseasca pe prima, nu-i vorba ca nici loc nu era.

Pe autostrazi nu-mi aduc aminte sa fi vazut indicatoare de limitare cu mai mult de 60 mph (cam 96 km/h).
Trenurile aveau vagoane pentru nefumatori (vagoane nu compartimente). Fenomenul l-am constatat cu ocazia singurei calatorii cu trenul, destul de aglomerat, care se indrepta spre o zona turistica. Am intrat in vorba cu controlorul de bilete (inca mai erau pe vremea aceea) vazand ca vindea bilete celor care nu apucasera sa cumpere in statie si pretul era triplu. Din una in alta ajungem si la chestia cu fumatul pentru ca unul din cei cu care eram in delegatie era fumator. Controlorul ne-a explicat ca amenda era usturatoare si ca nu se intampla sa fumeze cineva si l-am crezut.
Tot atunci am fost si la meciul de fotbal Aston Villa – Steaua din Cupa Campionilor Europeni (cred ca asa ii zicea atunci…). Renumele “hooligan”-ilor englezi era bine stabilit si inca proaspat in memoria tuturor dupa incidentele din Belgia (Heysel 1985).

Pe Villa Park suprafata de joc era foarte aproape de spectatori (pentru ca era un teren dedicat numai fotbalului) si nu era nici un fel de separare intre public si teren decat un “zid” despartitor de aproape 2 picioare inaltime si 1 picior latime (60cm x 30cm). Cei care erau asezati pe randul de langa acel zid nu se ridicau in picioare la nici o faza mai incinsa a jocului. Pe zid, din 3 in 3m erau anunturi care spuneau ca “atingerea acelui zid este o ofensa si se pedepseste cu amenda de… 3000 Lire Sterline” (aproape dublul salariului mediu in compania in care eram in delegatie). Aceeasi amenda era si pentru depasirea de viteza si pentru fumat in locuri nepermise.

Deci…
Amenzile erau educative si usturatoare.

Nu se adunau la salariul celor care le aplicau.

Nu intrau ca reteta generala in categoria venituri.

La Noi Acasa © Gabriel Cazan

Cu siguranta ati observat ca relatiile din timpul scolii reprezinta o forma de tinerete vesnica (pana la un punct: final). Aceste binecuvantate legaturi sufletesti au ca singur numitor comun acea nonsalanta si imatura (sa recunoastem) stare de spirit specifica acelei varste. Asta se observa cu usurinta cu ocazia intalnirilor de aniversare a unui numar, de obicei reprezentat ca multiplu de cinci, de ani de la o data ramasa, pentru o scurta vesnicie, marcata in calendar: de la absolvirea (terminarea, incheierea, …) Liceului. Toti se poarta, cu o anumita stangacie, ca si cand s-ar fi despartit in ajun si se revad cu aceeasi ghidusa expresie in privire ca si cand anii ar fi trecut ca bicicletele pe strada (sau apa si cu gasca daca vreti).

Aceia sunt (la timpul prezent!) anii Liceului nostru! Au ramas acolo nealterati, poate doar cu ceva praf, atat cat sa estompeze ceva din detalii, de obicei cele de care nu vrem sa ne amintim. (Aici s-ar potrivi Iubire – bibelou de portelan  cu Mondial, ca sa fim in spiritul nestinsei pasiuni a lui Gabi)

Daca l-as vedea pe Gabi acum pe strada singura retinere care as avea-o ar fi de natura dubitativa: care din noi a pacalit mai apasat timpul?

Nu cred ca am raspunsul.

Dar daca l-as vedea pe Gabi azi, 12 iunie 2014, pe strada as sti, dupa sclipirea din ochi ca el a pacalit, pentru a saptea oara, timpul.

Pentru ca distanta geografica este un obstacol redutabil, si Gabi cunoaste cel mai bine amestecul de geografie (subterana) si redutabilitate (umana), singura mea modalitate de a-mi arata prezenta, azi 12 iunie 2014, este de a-l aseza, pe Gabi, in fata unei oglinzi …

LaNoiAcasa_GabiCazan_Facebook

… aceea a sufletului sau: “La Noi Acasa“.

Valorile Cowboy 

Motto: ‘There’s right and there’s wrong, and nothing in between’

Cu ceva vreme in urma, mi-a cazut privirea pe un articol cu un titlu care m-a intrigat Cowboy values reflect integrity (traducerea pripita ar fi Valorile Cowboy reflecta integritatea). Pentru multi, cowboy rimeaza cu o lipsa de finete, de cizelare, iar stilul cowboy este unul abrupt fara prea multa nuantare, adica “cam din topor”. Chiar i se asociaza adesea remarca “intai trage si apoi someaza”.

In fine, este o perceptie superficiala pentru ca, de fapt, regasim, in peisajul Lumii Noi, imaginea cavalerului cu armura stralucitoare (ratacitor sau nu: vezi Don Quijote) atat de draga Lumii Vechi, in epoca medievala. Personaj care se afla, de cele mai multe ori, in slujba unei cauze nobile, a dreptatii, a sperantei, in apararea celor slabi … Adica de partea unor valori autentice si perene.

Oricum, amuzat, am citit articolul. Si am avut o revelatie.

Am fost tentat sa-l traduc, fara sa-l comentez. Dar l-am lasat asa, sa se coaca, pana acum cand m-am hotarat doar sa fac vorbire (imi place expresia asta!) despre el. Traducerea este teribil de greu de facut (Traduttore, traditore) pentru cateva dintre ele (7 si 8).

Chiar notiunile de “filozofia cowboy” si “etica cowboy” nu le gasesc prea fericit traduse in romaneste dar, ca sa citez un clasic, “n-am gasit alta rima“.

  1. Traieste fiecare zi cu curaj.
  2. Fii mandru de munca ta.
  3. Du la bun sfarsit ceea ce ai inceput.
  4. Fă ceea ce trebuie făcut.
  5. Fii dur, dar corect.
  6. Onoreaza promisiunile facute.
  7. Fa treaba pentru care esti platit.
  8. Lasa faptele sa vorbeasca pentru tine.
  9. Aminteste-ti că unele lucruri nu sunt de vanzare.
  10. Sa stii unde sa tragi linia.

Pentru cei mai carcotasi aici este varianta originala, in engleza:

    1. Live each day with courage.
    2. Take pride in your work.
    3. Always finish what you start.
    4. Do what has to be done.
    5. Be tough, but fair.
    6. When you make a promise, keep it.
    7. Ride for the brand.
    8. Talk less and say more.
    9. Remember that some things aren’t for sale.
    10. Know where to draw the line.

Articolul a aparut in Financial Post in 6 aprilie 2013 (se gaseste aici, in engleza).

Nu-i asa ca ar fi un alt Decalog?

Te rog stai frumos!

Langa mine s-a asezat un baietel de vreo trei ani, blond si cu ochii albastri. E cuminte, poate chiar prea cuminte pentru varsta sa. Dintr-o privire ii recunosc trasaturile romanesti (precizez ca ma aflu la Montreal, unde comunitatea romaneasca numara cam  30000 – 40000 suflete). Dupa cateva clipe se intinde pe canapeaua aflata in holul centrului comercial – adica mall, ca sa folosesc un barbarism drag romanilor – (unde ma aflu si de unde chiar scriu aceste randuri). Imediat apare tatal lui, tinand in brate un alt copil, mai mic, si-i zice blajin: “Te rog stai frumos!” pe un ton in care cred ca recunosc un usor accent, moldav, obtinut prin adoptie si nu prin nastere.

De prisos sa adaug ca pustiul nu face nici-un gest in sensul cerut.

Oare ce poate sa inteleaga copilul din ce-i spune tata? Ce inseamna pentru el “frumos” in contextul “stai frumos”? De fapt ce inseamna sa “stai frumos”, pentru noi, ceilalti? Sunt aproape sigur ca tata-sau, cu aerul obosit ce-l arata, nu prea dadea mare atentie la ce si cum  zicea, avand grija a doi copii mici, in asteptarea nevestei ce era intr-unul din magazinele din jur.  La varste mici copii inteleg, dincolo de cuvinte, din tonalitatea vocii, din gesturi, din expresia fetei. Toate se adreseaza aceluiasi mecanism numit comunicare non-verbala.

E greu sa fii parinte in ziua de azi. Prin “ziua de azi” incerc sa fixez in timp orice moment prezent, fara legatura cu perioada istorica. Adica este dificil sa fii parinte acum, in momentul prezent, cu toate provocarile si necunoscutele si balbaielile si nesigurantele si atatea altele, …  la fel de greu ca parintilor nostrii si parintilor lor si tot asa de-a lungul timpului.

Este greu sa “stai frumos” cand nu ai chef s-o faci si mai ales cand nu prea stii ce inseamna.